THU, 03 OCTOBER 2024

Celebrating Milestones Oktoberfest-Themed Town Hall

Pe 3 octombrie, BMW TechWorks Romania a organizat a treia ediție a evenimentului Town Hall, oferindu-le angajaților oportunitatea de a reflecta asupra parcursului companiei ca cel mai nou IT Hub al BMW Group. Angajații au avut șansa să interacționeze cu Cluster Heads și expații responsabili de operațiunile de delivery, precum și să cunoască persoanele care coordonează funcțiile corporative precum Compliance, Marketing, HR, și Finance. Aceasta a fost o ocazie excelentă pentru a înțelege mai bine structura și modelul de delivery al Hub-ului.

În deschiderea evenimentului a avut loc o prezentare a progreselor realizate în ultimele trei luni. Fiecare departament și Cluster de Delivery a prezentat retrospective din domeniile lor de responsabilitate, împărtășind realizările, provocările și obiectivele viitoare.

Town Hall-ul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, urmată de o întâlnire informală cu o notă inspirată de Oktoberfest pentru a celebra Ziua Unității Germane. Angajații s-au bucurat de o atmosferă plăcută, transformând evenimentul într-o ocazie excelentă de a întări conexiunile într-o atmosferă de sărbătoare bavareză autentică.